Emoții...?
Cum așa?
Indiferent dacă este vorba despre time management, comunicare, leadership, mental health, anxietate, adicții sau chiar parenting, orice schimbare începe de fapt cu noi înșine.
Avem de multe ori impresia că dacă am avea acel “silver bullet”, acea rețetă perfectă, viața noastră ar fi mult mai bună. Citim cărți de dezvoltare personală, căutăm tehnici, pași, inspirație de la alți oameni care, aparent, au un echilibru perfect în viețile lor. De ce nu funcționează în cazul nostru?
Da, teoria ajută și cu toții avem nevoie de repere, dar cel mai mult ajută practică și … conexiunea noastră cu noi, pentru că de multe ori pierderea acestei conexiuni este cauza multora dintre neplăcerile pe care le resimțim. Iar această conexiune, acest exercițiu de autocunoaștere începe de la identificarea și ulterior acceptarea emotiilor pe care le resimțim, emoții pe care am învățat în ani să le ascundem de toată lumea inclusiv de noi.
Emoțiile noastre personale sunt fundația propriei direcții noastre în viață. Restul sunt doar repere după care ne putem ghida. Cred cu tărie că nu există silver bullet sau rețeta perfectă, ci doar rețeta adaptată nevoilor tale din acel moment, ceea ce merge pentru alții s-ar putea să nu fie potrivit pentru tine.